Şi anul acesta va fi organizat pelerinajul cu trenul din Ungaria la Şumuleu-Ciuc

Şi anul acesta va fi organizat pelerinajul cu trenul din Ungaria la Şumuleu-Ciuc

Trenul „Acceleratul Secuiesc – Expresul Şumuleu” se va deplasa şi anul acesta la pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc. Trenul pelerinilor va porni în data de 29 mai şi se va întoarce în lunea Rusaliilor, 1 iunie, se arată în comunicatul remis de către organizatori agenţiei ungare de presă MTI.

Cele mai importante evenimente ale programului celor patru zile sunt sărbătoarea dedicată Sfintei Maria de la Şumuleu-Ciuc, sărbătoarea Rusaliilor, respectiv pelerinajul în zona Ghimeşului, la graniţa milenară a Ungariei istorice. Comunicatul reaminteşte că Biroul de Turism Kárpáteurópa a organizat prima excursie cu trenul la pelerinajul de la Şumuleu în anul 2008, iar începând din 2010 sunt organizate două trenuri pentru pelerinii care se deplasează la Şumuleu-Ciuc. De asemenea, comunicatul precizează că Expresul Şumuleu va porni din oraşul Szombathely, trecând prin Sopron, Kapuvár, Csorna, Győr, Komárom şi Tatabánya pentru a ajunge la Budapesta, în gara Keleti. Aici, Expresul Şumuleu se cuplează cu Acceleratul Secuiesc, din cele două garnituri se formează un „tren naţional de pelerinaj” care va porni spre Transilvania.

Pelerinii vor sosi în Ţinutul Secuiesc prin Ţinutul Călatei şi după festivităţi organizate în Oradea şi în Cluj-Napoca. Ei vor participa sâmbătă la liturghia dedicată Sfintei Maria de la Şumuleu-Ciuc, iar duminică vor ajunge în zona Ghimeşului, la graniţa milenară.

La întoarcerea de la graniţa milenară, pelerinii Expresului Şumuleu vor participa la Lunca de Jos la întâlnirea maghiarilor, secuilor şi ceangăilor, intitulată iarmarocul Rusaliilor, la care vor comemora dictatul de pace semnat cu 100 de ani în urmă. În continuare, pelerinii vor înmâna donaţiile adunate pentru căminele de copii administrate de călugărul franciscan Csaba Böjte.

Precum în anii precedenţi, pe cele două trenuri vor călători 1100 de pelerini. În Ţinutul Secuiesc, oaspeţii vor fi aşteptaţi de 200 de gazde.     Pelerinajul se va desfăşura sub patronajul călugărului franciscan Csaba Böjte, se arată în comunicat.

MTI

 

perfect-tour.ro
X