Selectați pagina

FOTO: Ungaria investeşte 165 de milioane de euro în renovarea castelelor şi cetăţilor

FOTO: Ungaria investeşte 165 de milioane de euro în renovarea castelelor şi cetăţilor

Ungaria investeşte 165 de milioane de euro în renovarea castelelor şi cetăţilor – a anunţat István György, secretarul de stat responsabil pentru administrarea teritorială, în cadrul ceremoniei prin care a fost începută renovarea Conacului Becsky-Kossuth din localitatea Komlódtótfalu, care va costa 1,7 milioane de euro.

În cadrul Programului Naţional pentru Cetăţi şi al Programului Naţional pentru Castele, între oraşul Sopron şi localitatea Komlódtótfalu, aflată în apropierea graniţei dintre Ungaria şi România, vor fi renovate 34 de atracţii turistice: 19 castele şi 15 cetăţi, a spus István György.

MTI/Balázs Attila

Proiectul complex înseamnă nu doar protejarea patrimoniului naţional, ci se doreşte şi ca monumentele renovate să fie transformate în puncte de atracţie în cadrul regiunilor în care se află, ajutând, astfel, antreprenorii şi producătorii de acolo să creeze locuri de muncă. Pe lângă renovarea edificiilor, programul va mai însemna şi expoziţii, respectiv alte atracţii, care vor atrage turiştii în zonele cu pricina.

Despre investiţia de la Komlódtótfalu, oficialul ungar a spus: castelul construit în secolul al XVII-lea, în stilul barocului târziu, este un monument semnificativ şi din punct de vedere al istoriei arhitecturii, iar în timpul modernizării sale, acesta va fi transformat în aşa fel încât să poată găzdui şi evenimente sau nunţi de mare anvergură, fiind amenajată, totodată, şi o expoziţie interactivă care să prezinte istoria familiilor care au trăit acolo.

Există promisiunea că programul nu se va încheia odată cu renovarea celor 34 de castele şi cetăţi, ci va continua, într-o nouă fază, cu reconstruirea altor monumente istorice ale Ungariei, a adăugat István György.

Lista conacelor/castelelor: Bajna – Sándor–Metternich, Dég – Festetics, Fehérvárcsurgó – Károlyi, Fertőd–Eszterháza – Esterházy, Füzérradvány – Károlyi, Geszt – Tisza, Gödöllő – Castelul Regal, Keszthely – Festetics, Komlódtótfalu – Becsky–Kossuth, Nádasdladány – Nádasdy, Nagycenk – Széchenyi, Oroszlány–Majkpuszta – Esterházy, Sümeg – Castelul Episcopal, Szabadkígyós – Wenckheim, Szécsény–Benczúrfalva – Benczúr, Szécsény – Forgách–Lipthay, Tata – Esterházy, Tiszadob – Andrássy, Várpalota – Zichy.

Lista cetăților: Doba – Somló, Eger, Esztergom, Füzér, Gyula, Kisvárda, Miskolc–Diósgyőr, Mosonmagyaróvár, Nagyvázsony, Sárospatak, Sopron, Sümeg, Szigetvár, Szögliget, Visegrád.



sursa: MTI/csodalatosmagyarorszag.hu

X