Selectați pagina

Băile din Ungaria se află în criză

Băile din Ungaria se află în criză

Băile din Ungaria se află în criză – absenţa oaspeţilor din cauza epidemiei de coronavirus a cauzat în acest an, până acum, o pierdere de venituri de cel puţin 50%, în consecinţă firmele vor fi nevoite să disponibilizeze până în martie 2021 aproape 5000 de angajaţi în toată ţara, de aceea este nevoie de o intervenţie urgentă din partea guvernului pentru a salva acest sector, a declarat László Attila Boros, preşedintele Federaţiei Băilor din Ungaria, în cadrul unei conferinţe de presă organizate joi, la Budapesta.

Potrivit preşedintelui federaţiei, peste 76% din băi nu sunt capabile să supravieţuiască crizei din propriile puteri până în primăvara anului 2021, deoarece şi-au consumat ultimele rezerve în perioada restricţiilor din primăvara aceasta, în primul val al epidemiei. Astfel, firmele sunt nevoite să înceapă concedierile în această toamnă.

Potrivit celui mai recent studiu reprezentativ al sectorului, băile preconizează faţă de octombrie 2019 o reducere a efectivului de angajaţi de 26,3% până în martie 2021, ceea ce înseamnă la nivel naţional dispariţia unui număr de cel puţin 4700 locuri de muncă – a precizat Boros, adăugând că 75% din băi a fost nevoite să reducă activitatea angajaţilor la un program de muncă parţial. Ei ar dori ca guvernul să înfiinţeze un fond de granturi în valoare de 95,6 milioane euro pentru a compensa parţial pierderile de până acum şi cele care se preconizează pentru viitorul apropiat, precum şi pentru a menţine locurile de muncă.

Preşedintele federaţiei a afirmat că este nevoie de o intervenţie imediată a guvernului pentru salvarea sectorului, după ce 93-95% din băile Ungariei se află în proprietatea autorităţilor locale, de aceea ele nu pot participa la programele de credite anunţate până acum.

Acest sector de activitate, care reprezintă unul din motoarele turismului în Ungaria, dispune de un efectiv de 18 000 angajaţi, 214 băi cu o importanţă turistică deosebită însumează în medie o cifră de afaceri anuală de 260-273 milioane euro. 71% din totalul înnoptărilor din Ungaria se realizează în localităţi balneare şi în împrejurimile acestora. Numărul vizitatorilor din băile maghiare a scăzut cu aproape 20% anul acesta în sezonul estival, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a precizat preşedintele Federaţiei Băilor din Ungaria.

sursa: MTI/viziteazaungaria.ro

X