Concert inedit la Casa Muzicii din Budapesta – Cântecele populare culese de Béla Bartók reinterpretate de John Surman, Lucian Ban și Mat Maneri

Concert inedit la Casa Muzicii din Budapesta – Cântecele populare culese de Béla Bartók reinterpretate de John Surman, Lucian Ban și Mat Maneri

Pianistul newyorkez de origine română Lucian Ban, împreună cu violistul american Mat Maneri și legendarul saxofonist britanic John Surman vor prezenta albumul Transylvanian Folk Songs într-o serie de concerte în Elveția, Austria și Ungaria. Lansat în 2020, albumul a ajuns în celebrul top BILLBOARD și a câștigat o serie de premii de BEST ALBUM OF THE YEAR la NPR Jazz Critics Poll, NYC Jazz Record, Balkan World Music Charts, bucurându-se de elogiile presei majore internaționale – Financial Times, New York City Jazz Record, Jazz Times, The Wire.

Transylvanian Folk Songs va fi prezentat în concert pe 21 aprilie la Stans Musiktage Festival, Elvetia, pe 23 aprilie la renumitul Porgy & Bess Vienna, Austria și pe 24 aprilie în țara natală a lui Bartók la House of Music (Magyar Zene Háza), Budapesta. Concertul din Viena e sustinut de ICR Viena, iar cel din Budapesta de ICR Budapesta. Ambele concerte sunt sustinute de Jazz Updates în cadrul proiectului RE:tracing Bartók, parte din programul Timișoara Capitala Europeană a Culturii 2023.

Trio-ul Transylvanian Folk Songs alcătuit din celebrul saxofonist John Surman, violistul Mat Maneri și pianistul Lucian Ban își continuă traseul european, după ce anul trecut a fost prezent în festivaluri de prestigiu începand cu Jazz no Parque din Portugalia, Berlin Jazz Festival, Brașov Chamber Jazz, Muenster Jazz Festival, și altele. Presa germană a elogiat concertul sold out de la Wilhem Kaiser Church în cadrul Berlin Jazz Festival în cel mai mare ziar german, Frankfurter Allgemeine Zeitung, scriind: ”Ceea ce Ban, Maneri și Surman au creat nu a fost nici folclor, nici jazz, ci a fost o muzică pură, sunete plutitoare de o frumusețe universală în care trecutul, prezentul și viitorul păreau să se atingă în același timp. Trei muzicieni într-o unitate absolută.”

Începând cu 1907 Béla Bartók întreprinde o serie de călătorii de cercetare în Transilvania și Banat înregistrând și documentând cea mai mare colecție de cânt popular românesc de până azi – peste 3400 de cântece instrumentale și vocale. Bartók a pus astfel bazele etno-muzicologiei moderne. O sută de ani mai târziu, trei improvizatori de excepție, pianistul newyorkez de origine română Lucian Ban, violistul american, nominalizat la premiile Grammy, Mat Maneri și legendarul saxofonist britanic John Surman, una dintre figurile cheie ale jazz-ului european din ultimele decenii, reimaginează prin limbajul jazz-ului contemporan extraordinara arhivă de cântece populare românești colectate de Béla Bartók la începutul secolului 20 și le readuce în atenția publicului de azi printr-o serie de concerte, ateliere și discuții publice.

Muzica de pe albumul Transylvanian Folk Songs a fost creată în cadrul proiectului RE:tracing Bartók produs și curatoriat de Jazz Updates în Timișoara și conceput ca un proiect multidisciplinar de arheologie culturală dezvoltat de-a lungul mai multor ani, continuând și în 2023. Proiectul RE:tracing Bartók este conceput ca o celebrare a extraordinarei diversități și bogății a muzicii românești tradiționale, fiind în același timp o reflecție artistică asupra transformării cântului popular în cultura contemporană și o reconstituire a poveștii lui Béla Bartók în România și a dragostei lui pentru muzica din această parte a lumii.

”Proiectul este rezultatul pasiunii noastre pentru Bartók și pentru combinarea jazz-ului cu cercetările lui în muzica populară românească, și în același timp al interesului pentru fascinanta poveste a lui Bartók în Transilvania. Născut în Sânnicolau Mare, în județul Timiș, Bartók a desfășurat o parte importantă a cercetării sale din România în Banat, și în centrul și nordul Transilvaniei. Poveștile călătoriilor lui de cercetare și a interacțiunii lui cu învățători și intelectuali locali, cu muzicieni sau cu țărani alcătuiesc o adevărată legendă puțin cunoscută în afara lumii academice și a cercurilor de specialiști. Tumultoasa istorie a regiunii a aruncat în uitare extraordinara poveste a lui Bartók în Transilvania și profunda dragoste pe care el a avut-o față de muzica populară românească, precum și influența acesteia asupra viziunii lui muzicale unice și, în final, asupra moștenirii bartokiene”, spune pianistul Lucian Ban discutând despre proiect.

Proiectul RE:tracing Bartók face parte din programul oficial Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii și este finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul Timcultura 2023.

perfect-tour.ro
X