Selectați pagina

S-a dublat numărul rezervărilor pentru weekend-ul prelungit de Rusalii

S-a dublat numărul rezervărilor pentru weekend-ul prelungit de Rusalii

Pofta pentru recreere s-a relansat în Ungaria, în 8 zile s-a dublat numărul rezervărilor pentru weekend-ul prelungit de Rusalii, conform datelor portalului Szállás.hu. Siófok, Eger, Balatonfüred, Zalakaros şi Gyula constituie destinaţiile cele mai atractive, a informat, joi agenţia de presă MTI.

Conform comunicatului, Rusaliile din acest an constituie primul weekend prelungit adevărat, deoarece în timpul sărbătorii Paştilor şi de 1 Mai oamenii au rămas în casele lor. În urma măsurilor de relaxare a restricţiilor, însă, în perioada 11-18 mai, numărul rezervărilor făcute prin acest portal s-a dublat şi creşte în continuare în mod exponenţial. Portalul atrage atenţia turiştilor să pornească la drum doar dacă sunt sănătoşi, şi să respecte distanţarea socială faţă de ceilalţi.

Eger

József Szigetvári, director general al portalului Szállás.hu, a explicat însa că până în data de 27 mai, gradul de ocupare a locurilor în hoteluri este încă redus, deşi această cifră se mai poate modifica datorită rezervărilor de ultimă oră.

Două treimi din rezervările pentru weekend-ul prelungit de Rusalii reprezintă categoria sub 145 euro, valoarea medie a rezervărilor este de 140 euro, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 9 % faţă de anul anterior. Majoritatea turiştilor rezervă în medie pentru 2 nopţi. Două treimi din rezervări nu includ mese, 16 % sunt în regim demipensiune, şi doar mai puţin de 1 % au pensiune completă sau all inclusive.

Conform datelor portalului, printre cele mai populare 10 destinaţii se numără şi Nyíregyháza, Hévíz, Hajdúszoboszló, Miskolctapolca şi Pécs. Majoritatea locurilor de cazare au păstrat nivelul de preț, costurile nu au fost majorate pentru perioada sărbătorilor.

viziteazaungaria.ro/MTI
foto: visiteger.com, annagora.com

X