Află pentru cine sunt recomandate terapiile cu apa termală de la Băile Cetății din Gyula!

Află pentru cine sunt recomandate terapiile cu apa termală de la Băile Cetății din Gyula!

Băile Cetăţii din Gyula se mândresc cu o suprafaţă de apă de 5 000 m² şi în total 16 bazine. Apa termală de 72 °C ce izbucneşte la suprafaţă de la o adâncime de 2005 de metri și este recomandată în primul rând pentru tratarea bolilor aparatului locomotor, bolilor neurologice, la tratamentele de reabilitare în urma accidentelor şi postoperatorii şi la bolile ginecologice.

În centrul de tratament deschis atât vara cât și iarnă, sub supravegherea medicului specialist reumatolog, se poate beneficia de servicii precum împachetări cu nămol, tratamente galvanice şi de electroterapie, băi carbogazoase, băi cu greutăţi, tratamente cu masaj subacvatic, respectiv gimnastică medicală şi înot.

Bazinele cu apă termală sunt ideale pentru numeroase boli
Apa termală din Gyula face parte din categoria apelor termale care produc următoarele efecte după o cură de băi: regenerează organismul, are efect analgezic, reduce reacţiile alergice, calmează sistemul nervos, reduce insomniile, reduce inflamaţiile, reduce miotonia. Având în vedere că apa conţine foarte mult siliciu, ea este recomandată pentru tratarea bolilor de piele, precum eczema sau psoriazis.

Bazinul de înot cu apă termală din clădirea manejului poate vindeca poliartrita
Apa termală de 28-30 grade este populară în rândul celor care vor să facă mişcare şi totodată să se şi vindece. Apa termală din bazinul pentru înot de 20 de metri lungime are o culoare maroniu-roşu și se recomandă pentru dureri articulare, poliartrită, pentru cei care suferă de hernie de disc.

Pentru cine sunt recomandate terapiile cu băi termale?
Apa termală din Gyula se recomandă pentru persoanele care suferă de afecţiuni ale coloanei vertebrale, de durerile articulare, de nevralgii sau după operaţii ortopedice şi neurochirurgicale, tratament în urma unor accidente, în cazul durerilor provocate de osteoporoză şi dureri musculare. Medicii recomandă Băile Cetății pentru a trata inflamaţiile musculare cronice, afecțiunile ginecologice şi urologicee, angiostenoza, precum şi pentru bolile de piele amintite mai sus.

Atenție! O cură ideală este de 2–3 săptămâni, o dată sau de două ori pe zi câte 20-30 de minute. Efectul intensiv al apei termale se demonstrează şi prin faptul că poate produce – la fel ca medicamentele – şi efecte secundare, cum ar fi dureri de cap, proastă dispoziţie, dereglări ale somnului, manifestări de hipersensibilitate, nelinişte sau chiar dureri musculare. Este foarte important ca fiecare bolnav ce suferă de o boală cronică să ceară sfatul medicului de specialitate sau de la medicul centrului de tratament despre temperatura apei şi timpul de stat în apa termală.

Gimnastică medicală în apă ajută la ameliorarea afecțiunilor legate de aparatului locomotor. Ședința se face în grup de 8–10 persoane, într-un bazin special cu apă termală, cu ajutorul şi îndrumarea unui terapeut. Tratamentul se desfăşoară pe trei grupe: gât-umeri, coloană şi șold-genunchi. Gimnastica medicală în apă termală ajută în cazul herniei de disc, dureri la umăr, șold şi genunchi.

Pentru cazare vă recomandăm Hotelul Erkel, parte a lanțului Hunguest, care este de altfel și singura unitate care oferă intrare directă la Băile Cetății. Hotelul dispunde și de un centru wellness, unde vă puteți bucura de o piscină cu jacuzzi, saună, sau aveți posibilitatea de a alege o ședință de masaj de 20 sau 50 de minute.

ViziteazaUngaria.ro
VisitGyula.com/ro

 

perfect-tour.ro
X