Selectați Pagina

Potrivit meteorologilor, anul trecut a fost al treilea cel mai călduros an din Ungaria

Potrivit meteorologilor, anul trecut a fost al treilea cel mai călduros an din Ungaria

Anul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria de după 1901 a Ungariei; mai multe luni au fost cu cel puţin 2 grade Celsius mai calde decât media, iar la nivel naţional, temperatura medie a verii a fost cea mai ridicată de la începutului secolului XX încoace, a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie al Ungariei, pe pagina sa de internet, prin intermediul unei analize efectuate despre anul trecut. Cel mai călduros an a fost 2019, atunci când la nivel naţional temperatura medie a fost de 12,05 grade, pe locul al doilea situându-se 2018, care a fost al doilea cel mai cald an, cu o medie naţională de 11,93 grade.

    Potrivit măsurătorilor, în 2022, media naţională a temperaturii medii a fost de 11,83 grade, ceea ce depăşeşte cu 1,1 grade media anilor 1991-2020. Cu aceasta, anul trecut ocupă locul trei în clasamentul celor mai călduroşi ani de la începutul secolului XX – depăşind cu numai 0,01 grade anul 2014.
    Cei mai călduroşi ani sunt, în mod clar, ani din cadrul ultimelor câteva decenii, în special din cadrul ultimilor zece ani, au adăugat experţii.
    
În ceea ce priveşte temperatura medie, anul trecut, la nivel naţional, doar trei luni – martie, aprilie şi septembrie – au rămas în urmă faţă de media anilor 1991-2020; dintre acestea, cea mai mare diferenţă a fost înregistrată pentru luna aprilie: 2,0 grade. Celelalte luni au fost, toate, cu cel puțin 1 grad mai călduroase decât norma climatică. Diferenţa din februarie, iunie, august şi decembrie a ajuns şi la 2 grade, cea mai mare diferenţă, de 3,1 grade, fiind înregistrată în februarie.
    
Pe lângă temperatura medie, în majoritatea lunilor au fost ridicate şi temperaturile minime. În acelaşi timp, întrucât cea mai mare parte a anului a fost caracterizată de secetă, iar pe vreme uscată răcirea pe timp de noapte este de obicei mai puternică, temperatura minimă zilnică a fost doar a şaptea cea mai ridicată în privinţa mediei anuale la nivel naţional, cu o valoare de 6,5 grade. La nivel naţional, numărul de zile geroase a fost 88, ceea ce se apropie de media de 90 de zile a anilor 1991-2020, au mai precizat meteorologii.
    
Potrivit analizei, martie a fost caracterizată de mult mai mult ger decât de obicei: în această lună, media națională a ajuns la 23 de zile, o valoare similară fiind înregistrată în 1962. Chiar şi luna aprilie a mai însemnat cinci zile geroase, la nivel național. Astfel, în primăvara anului 2022 au existat, în medie, 28 de zile geroase, ceea ce înseamnă că anul trecut se clasează pe locul zece în topul din 1901 încoace, şi pe locul al doilea în ultimii 60 de ani, după cele 29 de zile geroase din primăvara anului 1997. La nivel național, cele mai multe zile geroase pe timp de primăvară au fost înregistrate în 1931: 36 de astfel de zile.
    
Lunile de iarnă au fost mult mai blânde decât de obicei, ceea ce se poate observa şi în cele mai scăzute temperaturi care au fost înregistrate în 2022, a căror medie naţională a fost de -11,2 grade. Aceasta este a noua cea mai mare valoare şi al patrulea an consecutiv în care sunt înregistrate temperaturi mai mari de -12 grade. Cea mai scăzută temperatură a anului 2022 a fost de -18,0 grade şi a fost măsurată la staţia Pocsaj din judeţul Hajdú-Bihar, pe 13 ianuarie 2022.
    La nivel naţional, anul trecut, media anuală a temperaturilor maxime zilnice a fost de 17,6 grade, aceasta fiind a doua cea mai mare valoare; din 1901 încoace, o valoare mai mare a existat numai în 2019: 17,8 grade.
    
Temperatura medie zilnică maximă a lunii iulie a fost de 30,8 grade, ceea ce face ca această lună să fie cea mai caldă iulie în privința temperaturilor maxime şi a doua cea mai caldă lună după luna august 1992 (când au fost 32,7 grade). Temperatura maximă medie a verii a ajuns, şi la nivel național, la 30 de grade (30,1 grade) pentru prima dată de la începutul secolului XX. Maxima anterioară a fost de 29,3 grade, în 2003.
    
În cea mai mare parte a Ungariei, cea mai călduroasă zi a fost 23 iulie, când s-a ajuns şi la 40 de grade, în mai multe locuri din zona de sud a ţării. Cea mai ridicată temperatură din 2022 a fost înregistrată la staţiile Hódmezővásárhely-Szikáncs şi Kiskunfélegyháza: 41,5 grade, la 23 iulie.

mti

X