LOT a amânat lansarea cursei Budapesta-Bucureşti până în martie anul viitor

LOT a amânat lansarea cursei Budapesta-Bucureşti până în martie anul viitor

Compania aeriană poloneză LOT va avea cinci noi zboruri de la Budapesta: la Seul, Praga, Belgrad, Stuttgart şi Sofia, totodată lansarea cursei Budapesta-Bucureşti a fost amânată pentru luna martie a anului viitor, a anunţat , miercuri, la Budapesta, Rafal Milczarski, directorul general al LOT.

Este o premieră faptul că, de acum încolo, din Ungaria va fi disponibilă o cursă directă către Seul, ceea ce, potrivit directorului, este important nu numai din punct de vedere turistic, ci şi din punct e vedere economic. De la 22 septembrie, pe ruta deservită de o aeronavă Boeing 787 Dreamliner, se va zbura de trei ori pe săptămână, marţi, vineri şi duminică.

Potrivit lui Rafal Milczarski, pe lângă acest zbor intercontinental, din sezonul de vară, care va începe în luna martie a anului viitor, vor fi lansate şi noi zboruri de conexiune. Către Praga şi Stuttgart, LOT operează două zboruri pe zi, cu excepţia zilelor din weekend, iar la Sofia şi Belgrad, o cursă pe zi, în fiecare zi a săptămânii.

Cursele către Bruxelles şi Bucureşti, care erau planificate să înceapă din septembrie, au fost amânate de LOT pentru luna martie a anului viitor – din cauza interdicţiei de zbor pentru aeronavele Boeing 737 MAX. În sezonul de iarnă, la New York pleacă trei zboruri în loc de patru, iar începând din vară se va zbura zilnic în metropola americană, în timp ce cursa către Chicago va fi disponibilă doar vara.
Pe lângă extinderea curselor, compania aeriană poloneză aduce la baza de la Budapesta trei noi aeronave regionale Embraer E-Jet, totodată va angaja 60 de piloţi şi 150 de însoţitori de zbor.

Tamás Menczer, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, responsabil cu informarea şi cu imaginea de peste graniţe a Ungariei, a subliniat că şi acest anunţ exemplifică prezenţa tot mai importantă a Ungariei pe harta Europei şi a lumii.

Secretarul de stat a explicat că, numai anul acesta, din Coreea de Sud au sosit investiţii de peste 350 de miliarde de forinţi. În plus, şi turismul este în plină expansiune: între 2015 şi 2018, numărul turiştilor sud-coreeni a crescut cu 69%: în 2018 din Coreea de Sud au sosit 176.000 de turişti, ceea ce a însemnat un număr total de 253.000 de înnoptări în Ungaria.

MTI

X