Trafic record de pasageri pe Aeroportul din Debrecen – Vezi în ce orașe poți zbura

Trafic record de pasageri pe Aeroportul din Debrecen – Vezi în ce orașe poți zbura

Aeroportul din Debrecen (Ungaria) a raportat în luna iulie un număr record de pasageri, mai exact 45 de mii de persoane au călătorit prin aeroportul ungar, cel mai apropiat de România. László Tamás, directorul de dezvoltare al aeroportului a declarat marţi pentru agenţia ungară de presă MTI că traficul de pasageri din iulie a fost cu 22 de procente mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De la începutul anului, 250 de mii de persoane au călătorit prin aeroportul din Debrecen, un număr ce depăşeşte chiar populaţia oraşului, a adăugat directorul.

Acesta a amintit că cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, Wizz Air, are săptămânal zece curse spre Londra, 3 spre Eindhoven şi câte două spre restul destinaţiilor. Totodată, singura compania aeriană de cinci stele din Europa, Lufthansa, are 5 curse pe săptămână pe ruta Debrecen-München.

Începând cu acest an, oraşul Debrecen (75 km de Oradea și 100 de Satu Mare) şi regiunile estice ale Ungariei au la dispoziţie curse regulate directe spre opt oraşe europene, respectiv israeliene: Londra, Paris, München, Milano, Moscova, Eindhoven, Malmö şi Tel Aviv, a enumerat László Tamás.

Acesta a declarat că Wizz Air va opera, începând cu finele anului, două aeronave în baza de la Debrecen, iar începând cu luna decembrie va adăuga ofertei opt destinaţii noi. Mai precis, pasagerii vor putea zbura spre Barcelona, Dortmund, Doncaster, Basel, Milano-Malpensa, iar din martie 2019 şi spre trei insule din Marea Mediteraneană: Malta, Cipru şi Palma de Mallorca, a explicat directorul de dezvoltare.

László Tamás a mai anunţat că datorită interesului ridicat pentru destinaţii precum riviera turcească, Barcelona, Zakynthos (Grecia) Hurghada (Egipt) sau Burgas (Bulgaria) şi pentru că în 2018 cursele existente au fost suprasolicitate, conducerea aeroportului va mări capacitatea zborurilor pe aceste rute, începând cu anul viitor.

Pagina oficiala Debrecen Airport: www.debrecenairport.com

MTI

 

perfect-tour.ro
X