Vara cea mai reuşită din toate timpurile pentru turismul din Ungaria
În 2021, turismul din Ungaria a încheiat vara cea mai reuşită din toate timpurile – a declarat vineri Zoltán Guller, director general al Agenţiei Ungare de Turism (MTÜ), la o conferinţă de presă de la Budapesta la care a evaluat sezonul estival.
În această vară s-au înregistrat cu 25% mai multe nopţi de cazare, cu aproape 15 milioane mai mult decât anul trecut, în timp ce numărul turiştilor care şi-au petrecut vacanţa în Ungaria se apropie de 5 milioane, din care 1 milion străini. Peste 1 miliard de euro au fost cheltuite în sectorul hotelier, ceea ce reprezintă o creştere de 25% faţă de 2020 şi de 10% faţă de anul record 2019. Prin urmare, performanţa HoReCa a depăşit deja cea dinaintea epidemiei.
În ceea ce priveşte locurile de cazare, cei 5 milioane de turişti au cheltuit 520 de milioane de euro, o creştere de 41% faţă de anul precedent. Străinii au petrecut 2,9 milioane de nopţi de oaspeţi în locurile de cazare din Ungaria, cu 40% mai multe decât anul trecut. Ierarhia zonelor turistice a rămas neschimbată: cele mai populare au fost şi în acest an zona lacului Balaton, munţii Mátra-Bükk şi zona oraşului Debrecen – a precizat directorul general.
În această vară hotelurile au fost cele mai preferate de turişti, rata medie de ocupare a hotelurilor fiind de 46% la nivel naţional, comparativ cu 35% anul trecut. Anul acesta, sectorul HoReCa va ajunge la 30 de milioane de nopţi de oaspeţi – a explicat Zoltán Guller, adăugând că oricine a primit ambele doze de vaccin poate călători în Ungaria fără restricţii. El a subliniat că obiectivul guvernului după epidemie este creşterea cu 5,5% a economiei, sectorul turistic având un rol deosebit în realizarea acestui obiectiv.
MTI