Tren de pelerinaj din Ungaria spre Şumuleu Ciuc, la slujba Papei Francisc
Căile Ferate Ungare (MÁV-Start Zrt.) şi agenţia de turism Misszió Tours vor introduce trenuri pentru pelerinii din Ungaria pentru cei care doresc să asiste la slujba celebrată de Papa Francisc pe 1 iunie la Şumuleu Ciuc, au anunţat organizatorii joi, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Budapesta.
Directorul executiv al Misszió Tours, László Budai, a spus că în data de 31 mai vor porni trenuri din trei oraşe ungare: Budapesta, Szombathely şi Miskolc, care vor fi legate la Püspökladány, localitate în apropierea graniţei cu România. De aici trenul de pelerinaj îşi va continua drumul cu 17 vagoane în total. Trenul va ajunge a doua zi dimineaţă în gara din Şumuleul Ciuc, unde pelerinii vor participa la liturghia celebrată în limba latină de către Papa Francisc, ca mai apoi să se întoarcă, cu acelaşi tren, după-amiază, în Ungaria.
Budai se aşteaptă ca o mie de pelerini să călătorească astfel din Ungaria, la slujba papală. În plus, societatea de căi ferate şi agenţia de turism vor introduce şi anul acesta trenul de pelerinaj Boldogasszony (Sfânta Fecioară) cu ocazia Rusaliilor, la o săptămână după vizita papală, tot cu destinaţia Şumuleu Ciuc.
Episcopul András Veres, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din Ungaria, sub al cărui patronaj este organizat călătoria pelerinilor din Ungaria, a spus: aceste trenuri creează o atmosferă aparte, drumul petrecut în rugăciune comună este un bun prilej ca pelerinii să se pregătească de evenimentul spre care călătoresc, ca într-o comunitate.
Attila Fülöp, secretar de stat în Ministerul ungar al Resurselor Umane, responsabil de chestiuni sociale a subliniat: dincolo de experienţa credinţei, trenurile care pornesc spre Ţinutul Secuiesc ajută la trăirea sentimentului apartenenţei la aceeaşi naţiune.
La conferinţa de presă s-a dat citire mesajului de salut al preşedintelui Parlamentului Ungariei, László Kövér, sub al cărui înalt patronaj se desfăşoară pelerinajele. Acesta a transmis: „Trenul de pelerinaj Boldogasszony se plimbă prin Bazinul Carpatic şi Europa Centrală ca un semnal care exclamă un gând creştinesc milenar, care acum, în secolul 21, este ameninţat din nou”.
Pentru majoritatea covârşitoare a oamenilor central-europeni este important sa rămână la fel cum i-a făcut Creatorul şi mâine şi poimâine. Ne dorim să rămâne bărbaţi şi femei şi în secolul 21, să trăim într-o familie bazată pe iubirea dintre o femeie şi un bărbat, să rămânem polonezi, cehi, slovaci, maghiari şi români. Credincioşii doresc să îşi păstreze şi să îşi mărturisească credinţa, ateii vor să îşi păstreze dreptul la necredinţă şi „cu toţii ne dorim să rămânem europeni într-o Europă de care putem fii mândri” – a formulat în scrisoarea sa preşedintele legislativului de la Budapesta.
MTI