Orașul Debrecen va fi oaspetele Zilelor Sfântului Ladislau din Oradea

Orașul Debrecen va fi oaspetele Zilelor Sfântului Ladislau din Oradea

Debrecen şi împrejurimile acestuia se vor prezenta în acest an la Zilele Sfântului Ladislau din Oradea, care urmează a fi organizate în perioada 24 – 30 iunie.  La o conferinţa de presă organizată miercuri la Oradea, Gyula Zatykó, organizatorul principal, a anunţat că în caz de vreme favorabilă se aşteaptă la 50.000 de vizitatori. El a precizat că în acest an vor avea loc mai multe expoziţii, s-au consolidat programele pentru copii şi familii, precum şi oferta evenimentelor muzicale.

Szabolcs Komolay, viceprimarul oraşului Debrecen, a declarat că cele două oraşe sunt legate de secole prin relaţii economice, culturale şi educaţionale şi doresc să le consolideze cu ocazia Zilelor Sfântului Ladislau prin relaţiile culturale, atât pe linia maghiaro-maghiară, cât şi pe linia maghiaro-română. Acesta a subliniat: întrucât cultura are şi instrumente prin care pot fi depăşite barierele lingvistice, în primul rând, prin artă plastică şi prin evenimente muzicale doresc să contribuie la programul Zilelor Sfântului Ladislau. Viceprimarul a evidenţiat personalitatea Sfântului Ladislau care, după cum a precizat, a fost un domnitor al istoriei maghiare care nu a divizat, ci a unificat.

Politicianul a anunţat că, în data de 26 iunie, Filarmonica „Kodály” din Debrecen va prezenta Visul unei nopţi de vară, iar Festivalul de turtă dulce al Muzeului „Déri” se va muta în Cetatea Oradea pentru a prezenta acea formă specială de turtă dulce care se află doar în reşedinţa judeţului Hajdu-Bihar. Acesta a mai adăugat că, în oraşul de pe Criş, vor urca pe scenă Ansamblul Folcloric „Hajdú”, precum şi formaţia Dixieland Jazz din Debrecen.

Pe parcursul Zilelor Sfântului Ladislau vor concerta: Csík Zenekar, Ocho Macho, Péterfy Bori şi Love Band, Neoton Familia, Alma Együttes. În total vor fi 27 de concerte, 32 de programe pentru copii şi familii, iar în cadrul expoziţiilor cu teme istorice vor fi abordate momente din perioada descălecatului maghiar. Vor mai avea loc: 10 expoziţii, 13 prelegeri istorice, ştiinţifice, tururi tematice ale oraşului, activităţi sportive, gastronomie şi târg de meşteşugari.

MTI/viziteazaungaria.ro

 

perfect-tour.ro
X