Maghiarii de la MCC achiziţionează cea mai importantă universitate privată din Austria

Maghiarii de la MCC achiziţionează cea mai importantă universitate privată din Austria

Mathias Corvinus Collegium (MCC) continuă dezvoltarea reţelei sale internaţionale prin achiziţionarea unei participaţii în Universitatea Modul din Viena, oferind astfel studenţilor maghiari care studiază acolo şi celor din Bazinul Carpatic o nouă oportunitate unică de formare şi învăţare – a declarat vineri instituţia într-un comunicat transmis agenţiei de presă MTI.

Potrivit comunicatului, instituţia de promovarea a talentelor se va implica şi în cercetări internaţionale importante. Comunicatul precizează că rezultatele instituţiei vieneze, care s-a dezvoltat continuu în ultimii 15 ani, vorbesc de la sine. Înfiinţată ca universitate privată axată pe turism, Modul Universität Wien şi-a extins încontinuu programele academice de-a lungul anilor, în prezent este o universitate privată recunoscută la nivel internaţional, cu programe la nivel de licenţă, masterat şi doctorat.
    
În timp ce în 2007 universitatea oferea trei programe de studii pentru un efectiv de 80 de studenţi, astăzi ea are 1100 de studenţi care studiază managementul internaţional, dezvoltarea durabilă, ştiinţele aplicate ale datelor, turismul şi managementul serviciilor, în cadrul a 11 programe de studii care se desfăşoară în campusurile universităţii de la Viena şi de la Nanjing – au precizat comunicatul.
    
Acesta adaugă că Modul Universität Wien oferă un nivel ridicat de pregătire practică, găzduind de asemenea programe de cercetare majore, în care se va implica acum şi MCC, precum şi cadrele didactice şi cercetătorii acestuia.
    Comunicatul subliniază: Modul Universität Wien se numără printre cele 25 de universităţi din lume care dispun de cele mai citate studii, conform clasamentului U-Multirank din 2020, care utilizează pentru clasificarea la nivel internaţional a instituţiilor de învăţământ superior o abordare multidimensională, orientată către utilizatori.
    De asemenea, comunicatul reaminteşte că, în toamna anului trecut, MCC a deschis un centru de pregătire la Bruxelles, unde studenţii pot cunoaşte în mod direct funcţionarea Uniunii Europene, iar în urmă cu câteva săptămâni, instituţia a încheiat un parteneriat cu Universitatea ESMT din Berlin, în urma căruia poate oferi burse de studiu pentru peste 20 de studenţi pe an la cea mai bine cotată şcoală de afaceri din Germania. Un alt acord a fost semnat cu The Roger Scruton Legacy Foundation, astfel încât studenţii MCC pot studia şi la cele mai bune universităţi din Marea Britanie – precizează comunicatul.
    Potrivit acestuia, cooperarea va promova în mare măsură învăţământul şi dezvoltarea studenţilor maghiari ai MCC şi a celor din Bazinul Carpatic.

MTI/modul.ac.at

X