La Debrecen, tramvaiele şi troleibuzele circulă mai rar

La Debrecen, tramvaiele şi troleibuzele circulă mai rar

La Debrecen, în urma măsurilor luate local, legate de situaţia energetică, Compania de Transport Public din Debrecen (DKV Debreceni Közlekedési Zrt.) va reduce, începând cu data de 14 noiembrie, frecvenţa tramvaielor şi troleibuzelor, se arată într-un comunicat remis de companie, luni, agenţiei de presă MTI.

    Potrivit documentului, măsurile nu implică disponibilizări în cadrul companiei, iar modificările de orar vor afecta, în principal, intervalele orare din afara orelor de vârf.
    În comunicat se mai precizează că pentru cele două linii de tramvai din Debrecen, în zilele lucrătoare, în afara orelor de vârf, frecvenţa de pornire a tramvaielor va fi modificată de la 6-8 minute, la 12-15 minute, iar în zilele de sărbători legale şi în zilele nelucrătoare va fi de 15 minute, faţă de cele 8-10 minute în prezent.
    
Începând din data de 14 noiembrie, modificările de orar vor afecta două linii de tramvai, cinci linii de troleibuz şi 20 de linii de autobuz, însă de la 1 ianuarie vor intra în vigoare şi alte modificări, a precizat compania.
    În conformitate cu eforturile de economisire a energiei electrice din municipiului Debrecen, începând cu data de 1 ianuarie, toate liniile de troleibuz vor fi înlocuite cu autobuze, iar în week-end, liniile de tramvai 1 şi 2, vor fi înlocuite cu autobuze pe întregul traseu.

MTI

X