FOTO: S-a deschis a XX-a ediție a Târgului de Crăciun din Budapesta

FOTO: S-a deschis a XX-a ediție a Târgului de Crăciun din Budapesta

Începând cu 9 Noiembrie s-a deschis în Piața Vörösmarty a XX-a ediție a Târgului de Crăciun din Budapesta, unde ne putem delecta cu delicioasele mâncăruri tradiționale, putem cumpăra suveniruri unicate dar nu lipsesc nici programele culturale. Deja nu este un secret că evenimentul din centrul capitalei maghiare este considerat printre cele mai spectaculoase târguri de crăciun din Europa. La secțiune gastronomică nu mai puțin de 16 standuri îi așteaptă pe cei care doresc să deguste mâncărurile tradiționale maghiare, printre care regăsim rețete cu carne de gâscă, cerb, căprioară, iepure sau mistreț.

La sfârșitul lunii noiembrie vor pune accent pe mâncărurile cu varză, apoi urmează săptămâna peștelui și a purcelușului de lapte dar se vor pregăti special și pentru Hanuka, sărbătoarea evreilor.

Timp de aproape două luni 160 de programe vor fi organizate pe scena din piață printre care concerte de muzică populară, jazz, crossover, rock alternativ, blues și soul, iar copiii se pot bucura de spectacole cu teatru de păpuși. Sfântul Nicolae în Budapesta va ajunge celebrul Joulupukki din Finlanda, cel care va oferi cadouri copiilor prezenți. Cei mici se pot bucura de asemenea de diferite ateliere, pot învăța cum se fac lumânările, coșurile împletite, turta dulce dar și brățările cu perle.

Foto: MTI

 

X