Sărbătoarea naţională a Ungariei – Katalin Novák: Sfântul Ştefan este numitorul comun al maghiarilor

Sărbătoarea naţională a Ungariei – Katalin Novák: Sfântul Ştefan este numitorul comun al maghiarilor

Sfântul Ştefan este numitorul comun al maghiarilor. Pe Sfântul Ştefan îl purtăm în noi, a devenit parte din noi, regele Ştefan este aici cu noi – a subliniat preşedintele Ungariei, Katalin Novák, în discursul său ţinut în 20 august, la Esztergom.

 Prin întemeierea Ungariei creştine şi prin decizia conştientă ca această ţară să devină parte din lumea occidentală, Sfântul Ştefan nu numai că a trasat calea pe care trebuie să o urmăm, dar şi-a făcut în mod incontestabil un loc în viaţa noastră – a subliniat preşedintele.
    
„În faţa lui ne plecăm capul în această zi de sărbătoare naţională, lui îi mulţumim pentru curajul, credinţa, înţelepciunea şi smerenia de care a dat dovadă. Sfântul Ştefan este numitorul comun al maghiarilor. El este în noi stând deasupra noastră, el este în spatele nostru şi totodată merge în faţa noastră” – a evidenţiat Katalin Novák.
    
După cum a spus, acasă înseamnă locul unde ne simţim în siguranţă, unde ne mişcăm cu încredere, unde ne găsim calea. Acasă este spaţiul pe care îl putem modela aşa cum ne place şi după nevoile noastre. Este loc de unde pleci cu plăcere unde te întorci cu plăcere.
    
Ne face plăcere să spunem: avem casa noastră. Tărâmul străbătut de vânturi al Bazinului Carpatic este acel loc în lume unde fiecare maghiar îşi poate găsi un cămin. „Iubim nisipul fierbinte al câmpiei de sub picioarele noastre, liniştea munţilor Bakony, priveliştea uimitoare a Cotiturii Dunării. Ne mândrim cu cea mai frumoasă clădire de parlament din lume, cu aventura traversării înot a lacului Balaton, cu parcurgerea pe jos a Traseului Albastru care cuprinde toată Ungaria. Ne înduioşăm când privim lacul Balaton din Káptalantóti, sau luncile munţilor Bükk dinspre Fehérkőlápa. Cunoaştem savoarea merelor din Szabolcs, al prunelor din Sătmar, al piersicilor din Gönc, al strugurilor din Badacsony, al pepenilor din Drávaivány. Ne simţim ca acasă pe Piatra Secuiului, la Novi Sad, Gombasek şi la Muncaci” – a înşirat Katalin Novák.  
    
Ea a adăugat: am modelat această ţară mică, înconjurată de flăcări, după chipul nostru, ne-am făcut din ea o casă după nevoile noastre. Şi ştim că Ungaria este bogată şi îndrăgită atât din cauza minunatelor comori naturale, cât şi datorită oamenilor care trăiesc aici.  
    
„Avem casa noastră şi avem sărbătorile noastre” – a continuat şeful statului, subliniind că ziua de 20 august nu este nici tradiţie prăfuită, nici petrecere modernă. „20 August este o sărbătoare în cel mai adevărat sens al cuvântului. O sărbătoare care ne aminteşte de fiecare dată de trecutul nostru şi care an de an ne umple viitorul de speranţă. Este un moment în care toate lucrurile fără importanţă sunt puse deoparte şi se pune în prim plan ceea ce este cu adevărat esenţial.”

MTI

perfect-tour.ro
X