Campionatul Mondial de Nataţie din acest an se va desfăşura în Ungaria, în mai multe locaţii
Ungaria va putea organiza, în acest an, Campionatul Mondial de Nataţie cu reduceri financiare semnificative. Despre acest subiect a vorbit, printre altele, luni dimineaţă, Sándor Wladár, preşedintele Federaţiei Ungare de Nataţie, şeful comitetului de organizare, la conferinţa de presă, în urma anunţului făcut de Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) potrivit căreia Ungaria va organiza Campionatul Mondial de Nataţie, în perioada 18 iunie – 3 iulie, după amânarea pentru anul viitor a Campionatului Mondial de Nataţie de la Fukuoka (Japonia) din acest an.
„După o săptămână în care s-a decis că Fukuoka nu va putea găzdui nici anul acesta Campionatul Mondial, sportivii din lumea nataţiei au devenit îngrijoraţi deoarece au considerat că munca pe care au depus-o se va irosi. Federaţiile de nataţie şi polo au simţit presiunea şi am considerat că Ungaria este un loc genial, iar ungurii au dovedit de multe ori că sunt gazde excelente, organizatori deosebiţi”, a declarat Sándor Wladár, adăugând că, în timpul negocierilor cu FINA, au reuşit să obţină reduceri financiare semnificative deoarece interesele sunt comune.
Acesta a mai adăugat că evenimentul nu afectează Campionatul Mondial pentru calificarea la Jocurile Olimpice din anul 2027, care va fi găzduit tot de Ungaria.
La conferinţa de presă s-a mai anunţat că evenimentele sportive ale Campionatului Mondial se vor desfăşura, de data aceasta, doar în baze sportive deja existente: înotul şi săriturile vor avea loc la Duna Aréna, înotul sincron în piscina „Széchy”, de pe Insula Margareta, iar meciurile de polo vor avea loc în bazinele „Hajós Alfréd” din Budapesta, dar şi la Debrecen, Sopron şi Szeged, ultimele două fiind complexe noi, construite în cadrul Programului Oraşe Moderne. Înotătorii în ape deschise sunt programaţi să concureze pe lacul Lupa care, anul trecut, şi-a făcut „debutul” excelent la Campionatul European.
Attila Vári, preşedintele Federaţiei Ungare de Polo, a declarat că acesta va fi Campionatul Mondial al naţiunii, deoarece meciurile acestei ramuri sportive se vor desfăşura nu doar la Budapesta, ci şi la Sopron, la Debrecen, şi la Szeged.
„Un campionat mondial organizat acasă este visul fiecărui sportiv, deoarece este un lucru sacru să joci acasă în faţa fanilor noştri fantastici”, a precizat Attila Vári, care a cerut tuturor să nu folosească Campionatul Mondial pentru interese politice, ci să-i susţină împreună pe sportivii unguri.
Penelope Heyns, dublă campioană olimpică, înotătoare sud-africană, şefa Comisiei Sportivilor FINA, membră a Biroului, s-a alăturat online conferinţei de presă şi a declarat că, în opinia federaţiei, este nevoie de un loc care să poată găzdui Campionatul Mondial într-un timp aşa de scurt, iar acesta este Ungaria.
MTI