Noul președinte al Ungariei, Tamás Sulyok, învestit în funcție: Cea mai mare onoare este slujirea ţării şi a naţiunii

Noul președinte al Ungariei, Tamás Sulyok, învestit în funcție: Cea mai mare onoare este slujirea ţării şi a naţiunii

(MTI) – Cea mai mare onoare este slujirea ţării şi a naţiunii – a declarat Tamás Sulyok, preşedintele Ungariei, în discursul său rostit la ceremonia de învestire care a avut loc duminică în faţa sediului prezidenţial.

Şeful statului i-a salutat şi pe maghiarii din Bazinul Carpatic şi din întreaga lume. El a reamintit că nu a prevăzut acest serviciu şi nu s-a pregătit pentru el, menţionând totodată: „dacă soarta te pune în faţa unor situaţii neaşteptate şi te cheamă la serviciu, nu ai voie să te eschivezi”.
    „Jurământul meu sfinţeşte loialitatea şi angajamentul meu faţă de patrie” – a spus el, adăugând că a susţinut întotdeauna aplicarea legii fundamentale, care garantează statul de drept.
    
Tamás Sulyok a subliniat: în calitate de preşedinte, doreşte să fie mereu apărătorul demnităţii maghiarilor, va urma exemplele bune date de predecesorii săi, dar va încerca să adauge şi propriile „pietre de pavaj”.
    Legea este sprijinul meu şi busola întregii mele vieţi şi intenţionez să-mi desfăşor activitatea respectând-o cu fidelitate – a declarat şeful statului, adăugând că în timpul preşedinţiei sale se va baza întotdeauna în primul rând pe dreptul public.
    
Tamás Sulyok a declarat: Ungaria este o ţară cu o statalitate de peste o mie de ani, bazată pe principiul suveranităţii populare, iar preşedintele republicii are sarcina de a reprezenta acest stat în limitele competenţelor definite de legea fundamentală.  
    El a spus: în relaţiile internaţionale, predecesorul său a dat un bun exemplu în privinţa deschiderii şi a relaţiilor cu maghiarii de peste hotare, pe care consideră că merită urmat. „Consider că una dintre cele mai mari şi mai importante realizări ale ultimelor decenii este faptul că astăzi preşedintele Republicii Ungare este responsabil pentru conaţionalii săi din ţară şi din străinătate nu doar în sens spiritual – ceea ce îmi asum şi eu cu plăcere -, ci şi în sensul dreptului public – iar eu intenţionez să îmi îndeplinesc cu fermitate această responsabilitate” – a spus el.
    
Preşedintele a adăugat: este preocupat în mod deosebit de viaţa locuitorilor Transcarpatiei din Ucraina devastată de război.
    Norma de conduită între oameni – ca şi între naţiuni – este respectul reciproc, a subliniat el, adăugând că toţi suntem egali în faţa legii.
    Prima şi cea mai sfântă datorie a noastră este să ne dedicăm toate forţele şi tot talentul pentru a asigura că Ungaria rămâne Ungaria şi că independenţa ei se va menţine intactă – a subliniat Tamás Sulyok, adăugând că, în acelaşi timp, nu trebuie să se uite necesitatea reînnoirii.
    El a adăugat: nici statul nu funcţionează fără greşeli, eliminarea greşelilor fiind menirea mijloacelor juridice, a Curţii Constituţionale şi a instanţelor de judecată. De asemenea, el a avertizat: dacă un stat este mândru de realizările şi virtuţile sale, trebuie să îşi asume şi responsabilitatea pentru greşeli.
    
Încrederea publică trebuie să fie liantul Ungariei în secolului XXI, fără de care statul nostru democratic nu poate fi închipuit; fără încredere nu poate exista nici stat, economie sau sistem juridic funcţional – a declarat el. Fără sinceritate nu există încredere, iar sinceritatea se poate manifesta prin dialog – a spus preşedintele, promiţând că se va strădui pentru consolidarea înţelegerii reciproce în locul suspiciunilor, pentru asigurarea respectului în locul ofenselor.

X