În Ungaria au fost construite piste de biciclete în lungime de 1600 km
Ungaria a investit în ultimii ani sume considerabile în construcţia de piste de biciclete, astfel că până acum au fost realizaţi 1600 km – a declarat ministrul inovaţiei şi tehnologiei, László Palkovics, vineri, în comuna Nyírgyulaj din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg.
La predarea festivă a pistei de biciclete de peste 6 km care leagă comuna de oraşul Nyírbátor, ministrul a afirmat că Ungaria este pe locul al treilea pe lista naţiunilor cicliste din Europa, după Olanda şi Danemarca, datorită faptului că se asigură infrastructura şi condiţiile necesare.
Autoritățile spun că întreţinerea pistelor este tot atât de importantă ca construirea lor, deoarece numai aşa pot fi create condiţiile corespunzătoare şi siguranţa necesară deplasării pe bicicletă pe pistele construite.