FC Barcelona lansează o academie de fotbal la Budapesta
FC Barcelona lansează o academie de fotbal la Budapesta. Sub supravegherea unuia dintre cele mai mari cluburi din lume, pe tot parcursul anului, vor fi pregătiţi copii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani.
Balázs Farkas, directorul executiv al Barca Academy Hungary, a declarat pentru agenţia de presă MTI că acordul a fost precedat de 4 ani de pregătiri. Anunţul a fost făcut lunea trecută de către Pau Vilanova, membru al conducerii FC Barcelona, în cadrul festivităţii organizată în capitala catalană cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la naşterea fotbalistului maghiar Sándor Kocsis, jucător la FC Barcelona în perioada 1958-1966.
„Fotbalul maghiar are o tradiţie îndelungată, iar filosofia şi stilul de joc al Barcelonei poate fi potrivit cel mai bine în acest mediu. Datorită lui Kubala, Kocsics şi Czibor catalanii poartă în inimă maghiarii şi au fost foarte bucuroşi să lanseze o astfel de academie în Europa Centrală, să creeze valoare” – a declarat fostul jucător al naţionalei maghiare de fotbal despre seria de negocieri.
Potrivit acordului, Academia de la Budapesta va funcţiona sub îndrumarea directă a unui director sosit de la FC Barcelona şi numai cu antrenori care au învăţat metodele catalane de pregătire în formarea profesională a juniorilor. Aceştia vor putea lucra la club doar aplicând aceste metode şi astfel îşi vor putea desfăşura activitatea în capitala Ungariei.
Academii similare există în întreaga lume sub supravegherea FC Barcelona. În Europa, după Varşovia, Moscova şi Istanbul, cea de-a 4-a va fi la Budapesta.
Academia, care conform planurilor va avea o bază în Pesta şi una în Buda, pe parcursul primăverii şi al verii aşteaptă să se prezinte iubitorii de fotbal care vor fi selectaţi printr-un examen. Pe parcursul acestuia, se va ţine cont de virtuţile esenţiale pentru stilul Barca cum ar fi: focalizarea pe minge, dinamismul sau independenţa. Detalii pot fi găsite pe site-ul Academiei (fcbacademy.hu).
Cei mai buni se pot alătura mai târziu echipei din Barcelona, deoarece catalanii au drept de preselecţie dintre jucătorii proeminenţi.
mti
viziteazaungaria.ro