Budapesta plusează cu două oraşe și ajunge la 11 zboruri săptămânale spre destinații din China

Budapesta plusează cu două oraşe și ajunge la 11 zboruri săptămânale spre destinații din China

Două noi oraşe din China vor fi legate prin zboruri directe cu Budapesta, situând astfel capitala Ungariei în poziţie de frunte în regiunea Europei Centrale – a anunțat marţi, Péter Szijjártó, ministrul al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, aflat în vizita la Shanghai.

Anunţul a fost făcut în urma consultărilor avute cu preşedintele companiei aeriene China Eastern şi cu liderii provinciei. Zborurile vor face legătura între capitala Ungariei şi oraşul Chengdu, reşedinţa provinciei Sichuan, din vestul Chinei, respectiv oraşul Xi’an, reşedinţa provinciei Shaanxi, din nord-vestul Chinei.

În Europa Centrală există o concurenţă acerbă între ţări în ceea ce priveşte atragerea turiştilor chinezi, mai ales că statisticile arată că turiştii chinezi se situează printre călătorii care cheltuie cel mai mult, prin urmare, contribuie semnificativ la economia ţării respective. Turiştii chinezi preferă destinațiile unde au legătură directă, astfel există şi o competiţie între liniile de zbor dintre marile oraşe al regiunii. În prezent, Praga, capitala Republici Cehe este lider detașat cu 10 zboruri directe pe săptămână din China.

Budapesta a avut până în prezent şapte zboruri săptămânale, dar va prelua conducerea faţă de Praga începând din ianuarie anul viitor, deoarece cele două zboruri noi ale companiei China Eastern vor conecta capitala Ungariei prin 11 zboruri săptămânale spre oraşe mari din China. Compania China Eastern, cu sediul în Shanghai, este a doua mare companie aeriană din țara asiatică în ceea ce priveşte traficul de pasageri, după Air China.

Chengdu, o metropolă de peste 14 milioane de locuitori poate fi ușor o destinație atractivă și pentru turiștii români, iubitori de urși panda. La fel și orașul Xi’an de „doar” 12 milioane poate ajunge ușor pe bucket list, având în vedere că aici se poate vizita celebra Armata de Teracotă!

Sursa: viziteazaungaria.ro/MTI
foto: discoverchina.com

 

X