Autovehicul înmatriculat în România, surprins pe autostrada M5 din Ungaria cu o suprasarcină semnificativă
(MTI) – Şoferul şi proprietarul unei furgonete înmatriculate în România care a circulat pe autostrada M5 din Ungaria cu o suprasarcină care a depăşit două tone au primit o amendă de peste 1,5 milioane de forinţi (4000 de euro), a transmis Administraţia Naţională Fiscală şi Vamală (NAV), vineri, către agenţia de presă MTI.
Potrivit comunicatului, inspectorii fiscali făceau verificări pe drumurile publice din comitatul Bács-Kiskun atunci când au observat ansamblul de vehicule înmatriculate în România. Furgoneta trăgea o remorcă, pe care era transportată o dubiţă cu platformă, iar pe platforma dubiţei se află şi un autoturism.
În timpul controlului s-a confirmat suspiciunea că autovehicului circula cu o suprasarcină de peste două tone, în plus, autovehiculul nu dispunea nici de tahograf, se mai precizează în comunicat.
NAV a relatat că în urma înăspririi legislaţiei, de la 1 septembrie 2023 încoace, autorităţile pot aplica şi amenzi de peste 1,5 milioane de forinţi (aprox. 3900 de euro) pentru autovehiculele care circulă cu suprasarcină sau cu gabarit depăşit. Aceste autovehiculele reacţionează imprevizibil în timpul impacturilor fizice bruşte, ceea ce pune în pericol nu numai şoferul, ci şi pe ceilalţi participanţi la trafic.
Inspectorii fiscal au declanşat o procedură administrativă, în urma căreia şoferul trebuie să plătească o amendă de 650 000 de forinţi (aprox. 1600 de euro) din cauza suprasarcinii, iar proprietarul autovehiculului, o amendă de 1 040 000 de forinţi (aprox. 2600 de euro) din cauza lipsei tahografului, scrie în comunicat.