A fost redeschisă Gara Keleti din Budapesta după deraierea de duminică seara

A fost redeschisă Gara Keleti din Budapesta după deraierea de duminică seara

(MTI) – Traficul feroviar a fost restabilit, gara Keleti din Budapesta este acum funcţională – a declarat marţi ministrul ungar al construcţiilor şi transporturilor pe pagina sa de socializare.

János Lázár a adresat în postarea sa mulţumiri şi aprecieri mai ales celor peste o sută de colegi feroviari care au lucrat într-un ritm susţinut pentru a rezolva situaţia şi pentru a evita perturbările, mulţumind totodată pasagerilor pentru răbdare, înţelegere şi cooperare. De asemenea, el a mulţumit acelei părţi din mass-media care au furnizat informaţii rapide şi corecte, spre deosebire de organele care, împreună cu unii politicieni, „au ales stârnirea panicii şi instigarea”. Această atitudine cu siguranţă nu a fost benefică nici pasagerilor, nici ameliorării situaţiei şi nici personalului societăţii feroviare MÁV – a concluzionat ministrul.

Referindu-se la Dávid Vitézy, fost secretar de stat în ministerul transporturilor, ministrul a declarat: „expertul ungar cel mai activ pe Facebook, care ar fi putut obţine succese de-a lungul carierei sale cu sprijinul politic al Fidesz, incită împotriva MÁV prin dezinformări echivalente cu trădarea, ca expert în transporturi îşi trădează constant foştii colegi, lucrătorii feroviari, cei care cu adevărat menţin ţara în mişcare”.

Dezvoltările la care face referire şi care au trebuit să fie reeşalonate din cauza inflaţiei datorate politicii sancţiunilor, nu s-ar fi realizat în niciun caz până la sfârşitul săptămânii trecute – a subliniat János Lázár -, nici dacă „s-ar fi împlinit primul mare vis lui Dávid Vitézy – înainte de a candida la postul de primar general al capitalei – şi anume cel al funcţiei de ministru al transporturilor”.

„Şinele şi trenurile MÁV sunt aşa cum sunt, nu din cauza absenţei lui Vitézy sau a faptului că eu sunt ministru, ci din cauza neglijenţelor din ultimii 30 de ani” – a scris ministrul.  

János Lázár a evidenţiat faptul că majoritatea dezvoltărilor au fost făcute în ultimii 15 ani.  

„Au fost multe, dar nu suficiente. Avem nevoie de mai mult, mult mai mult. Acesta este motivul pentru care am anunţat planul de acţiune în 5 puncte privind transporturile. În loc de cuvinte mari şi planuri spectaculoase, avem nevoie mai întâi de o mulţime de acţiuni mărunte. Provocările şi vorbele nu ne ajută în acest sens! Dimpotrivă, ele mai mult dăunează!” – a conchis ministrul.

perfect-tour.ro
X