O expoziţie cu lucrările lui Károly Kós şi Miklós Bánffy a fost deschisă sâmbătă la palatul Vigadó din Budapesta

O expoziţie cu lucrările lui Károly Kós şi Miklós Bánffy a fost deschisă sâmbătă la palatul Vigadó din Budapesta

O expoziţie itinerantă dedicată celei de-a 150-a aniversări a naşterii lui Miklós Bánffy şi celei de-a 140-a aniversări a naşterii lui Károly Kós a fost deschisă sâmbătă la palatul Vigadó din Budapesta – cu sprijinul Ministerului Construcţiilor şi Transporturilor. Expoziţia intitulată „Lumea lui Miklós Bánffy şi a lui Károly Kós”, prezintă nu doar punctele comune din viaţa celor doi artişti, ci şi materiale din colecţii private, neexpuse până acum, precum şi vitralii concepute de Miklós Bánffy şi executate de sculptorul András Makkai, cum ar fi „Prinţul Csaba pe Calea înstelată” şi „Attila, biciul lui Dumnezeu”.

Aceşti doi artişti au reprezentat o calitate aproape de neimaginat în lumea funcţionalistă de astăzi, care se bazează pe o cunoaştere limitată la domenii specializate – a declarat Regő Lánszki, secretar de stat pentru arhitectură în cadrul Ministerului Construcţiilor şi Transporturilor, la deschiderea expoziţiei de sâmbătă.

El a spus: aceste personaje transilvănene care au excelat în multiple domenii au avut ca trăsături comune ataşamentul de neclintit şi perseverenţa intransigentă care îi lega de naţiunea lor, de patria lor în sens restrâns.

„Tradiţia cultural-antropologică vie şi tensiunea istorică din Transilvania, incomparabile cu orice altceva, au făcut ca figurile lor, viziunea lor artistică să aibă o strălucire neasemuită, dăinuitoare ca stelele” – a subliniat secretarul de stat. „Suntem convinşi că combinaţia şi sinergia între tradiţiile arhitecturale maghiare şi creaţia de calitate occidentală – dacă vreţi, modernă -, fără compromisuri, reprezintă o inspiraţie inepuizabilă pentru arhitectura maghiară prezentă şi viitoare” – a mai spus Regő Lánszki.

Attila Turi, preşedintele Academiei de Artă din Ungaria (MMA), a evidenţiat faptul că expoziţia este o ocazie de a cunoaşte mai îndeaproape două personaje unice, la care talentul s-a îmbinat cu angajamentul comunitar şi naţional, chiar şi în vremurile cele mai dificile.


Conform intenţiei noastre, MMA are aceeaşi misiune: să reunească acei artişti, să concentreze acele forţe intelectuale la care calitatea artistică ridicată se îmbină cu angajamentul naţional – a declarat preşedintele MMA.

Potrivit rezumatului scris difuzat de Ministerul Construcţiilor şi Transporturilor, expoziţia organizată cu ocazia dublei aniversări prezintă cele mai importante momente ale prieteniei artistice între Károly Kós şi Miklós Bánffy, evocă lupta lor comună şi forţa lor creatoare, eforturile depuse pentru a reînvia biserici, şcoli, muzee, arte, pe de o parte, precum şi economia şi hergheliile, indispensabile vieţii.

Expoziţia Kós-Bánffy este un preludiu al ceremoniei de decernare a premiilor cu ocazia Zilei Arhitecturii Maghiare. La propunerea lui János Lázár, ministrul construcţiilor şi transporturilor, parlamentul ungar a hotărât să declare ziua de 16 decembrie, ziua naşterii lui Károly Kós, drept Ziua Arhitecturii Maghiare.

În aceeaşi zi va fi decernat şi Premiul Károly Kós pentru întreaga carieră, acordat anual de Ministerul Construcţiilor şi Transporturilor unui profesionist cu cunoştinţe şi dedicaţie deosebite, care lucrează pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor arhitecturii în Bazinul Carpatic.

Curatorul expoziţiei deschise până în 31 decembrie este istoricul Zsuzsanna Szebeni.

MTI

perfect-tour.ro
X