Giro d’Italia – Startul se va da în Budapesta! SUMĂ FABULOASĂ INVESTITĂ ÎN EVENIMENT

Giro d’Italia – Startul se va da în Budapesta! SUMĂ FABULOASĂ INVESTITĂ ÎN EVENIMENT

În anul 2020 Turul Italiei va începe din capitala Ungariei, Budapesta – a anunțat Mauro Vegni, director de concurs Giro d’Italia la conferința de presă organizată la Centrul Cultural Italian din Budapesta. Conform contractului, primele trei etape vor fi parcuse în Ungaria, abia apoi, după o zi de pauză se va muta cursa în Italia.

În luna iunie se va anunța ruta exactă din Ungaria. Anul trecut cursa a început în Ierusalim (Israel), iar pentru 2020 Budapesta a învins contracandidata Marseille din Franța.

Conform oficialităților maghiare, evenimentul inedit va aduce un plus de imagine, dar și din punct de vedere economic va fi profitabil Grande Partenza din Budapesta, având în vedere că experiența din Olanda a arătat că fiecare euro investit a fost indirect 2 euro. Guvernul maghiar va sprijini cu peste 24 milioane de euro evenimentul  din Budapesta.

Ungaria va fi mediatizată încă din acest an pe suprafețe publicitare de la Giro, iar evenimentul va fi transmis și de postul public maghiar M4 Sport.

La fel ca Italia, Ungaria are o tradiție și o istorie îndelungată, chiar și steagurile celor două țări seamănă. Giro este foarte important pentru imaginea unei țări, iar investiția se va întoarce imediat. Sunt sigur că Ungaria va organiza un start de succes – a declarat Paolo Bellino,  directorul executiv RCS Sport – organizatorul Giro d’Italia.

viziteazaungaria.ro
foto: mti

X