Guvernul Ungariei finanţează noi programe de tip oraşe înfrăţite, respectiv programe pentru tineri

Guvernul Ungariei finanţează noi programe de tip oraşe înfrăţite, respectiv programe pentru tineri

Secretariatul pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului Ungariei va aloca suma de 1,58 de milioane de euro localităţilor înfrăţite şi proiectelor destinate tinerilor şi cercetaşilor, derulate în Ungaria, dar şi în teritoriile locuite de maghiari, în afara ţării. Secretarul de stat responsabil pentru politicile naţionale, Árpád János Potápi a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă de la Budapesta, că cele două apeluri de proiecte au fost lansate anul trecut pe 20 noiembrie, cu un buget de 790 mii de euro. Puteau fi înscrise proiecte care au avut drept scop susţinerea colaborării localităţilor maghiare înfrăţite, precum şi a activităţilor de tineret şi de cercetaşi.

La ambele concursuri au putut participa proiecte ale căror perioadă de implementare se încadra în anul acesta – a semnalat secretarul de stat, remarcând că Guvernul Ungariei a majorat, de la an la an, sumele nerambursabile prevăzute pentru proiecte, datorită interesului ridicat. Potápi a subliniat importanţa concursului de proiecte privind localităţile înfrăţite, început în 2015, în special din perspectiva creării unor legături personale între comunităţile din Ungaria şi cele maghiare din afara graniţei. Scopul este întărirea solidarităţii maghiare şi a relaţiilor maghiaro-maghiare în Bazinul Carpatic – a arătat Árpád János Potápi.

La concursul de proiecte au putut participa localităţi din Ungaria şi administraţii judeţene, una sau mai multe localităţi maghiare de peste hotare pentru
realizarea unor programe comune. Graţie concursului de proiecte, în anii trecuţi 260 de localităţi din Ungaria au luat legătura cu 300 de localităţi maghiare de peste hotare, fiind create şi consolidate relaţii.

Suma atribuită unui proiect era cuprinsă între 500 de mii şi două milioane de forinţi. 78 la sută din proiectele depuse în cadrul ultimului apel au putut fi finanţate, adică 274 din 351, a informat oficialul. Sumele totale solicitate au avut o valoare dublă faţă de bugetul total al concursului de proiecte. Pe lângă stabilirea de noi oraşe înfrăţite, se poate solicita finanţare pentru programe comune ale naţiunii maghiare, susţinerea unor proiecte de colaborare între instituţiile de învăţământ aflate pe teritoriul localităţilor înfrăţite, pentru protejarea moştenirii culturale comune sau realizarea de activităţi culturale, de tineret sau păstrătoare de tradiţii.

Scopul concursului de proiecte, pornit în 2016, destinat activităţilor comunităţilor de tineret şi de cercetaşi a fost să întărească comunităţile maghiare de tineret de peste hotare şi, ca în afara Ungariei să există comunităţi maghiare în care tinerii se simt bine şi pot realiza programe comune.

Au fost finanţate programe de susţinere a comunităţii la categoria de vârstă 15-35 de ani, suma acordată pentru un proiecte fiind cuprinsă între 500 de mii şi un milion de forinţi; în cazul comunităţilor de cercetaşi nu a existat o categorie de vârstă, a spus Potápi.

Majoritatea covârşitoare, 97% dintre proiectele sosite au avut succes, 349 din cele 359 au obţinut sprjin financiar. 65% dintre proiectele câştigătoare au sosit din Transilvania, 17% din Slovacia, 7,7% din Voivodina şi 7,4% din Ucraina Subcarpatică, a mai adăugat secretarul de stat.

sursa: mti

perfect-tour.ro
X