Vestigii de 6000 de ani au fost găsite de arheologi maghiari
Arheologii din Ungaria au găsit mai multe vestigii pe locul unde urmează să se construiască drumul rapid M76 în zona Keszthely-Fenékpuszta. Conform primelor estimări cele mai multe sunt din epoca cuprului și sunt de acum 6000 de ani – scrie MTI. Pe un perimetru de trei hectare au fost scoase din pământ bucăți de oală, diferite obiecte din piatră și din oase.
În partea de vest a zonei au găsit o așezare din epoca fierului, aparținând culturii Hallstatt. Tot aici au fost găsite și diferite obiecte de 2500 de ani, majoritatea făcute din bronz. Șeful șantierului a mărturisit că au fost descoperite vestigii și din epoca celticilor, de 2200-2300 de ani. După cum se știe, pe teritoriul actual al Ungariei mai bine de 400 de ani au trăit și popoare celtice.
Obiectele găsite vor fi restaurate la Muzeul Göcseji, urmând să fie expuse la Muzeul Balaton din orașul Keszthely.